R8X-VIBE



 
AcasaPortalCautareMembriInregistrareConectare

Distribuiţi | 
 

 Aşa vor arăta ziarele în viitor

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Digitalboy
ADMINISTRATOR
ADMINISTRATOR
avatar

Mesaje : 1394
Data de inscriere : 11/03/2010

MesajSubiect: Aşa vor arăta ziarele în viitor   Joi Sept 23, 2010 3:03 am

Presa scrisă trece printr-o perioadă critică. Stând între Internet şi interesele economice respectiv politice ca între ciocan şi nicovală, credibilitatea şi tehnologia sunt două dintre problemele mari ale presei actuale. Cel puţin una dintre ele, ameninţarea Internetului, ar putea fi combătută tot cu ajutorul tehnologiei.

Altfel spus, cei de la LG au demarat producţia în masă a două produse care îşi vor face pe viitor loc în rândul cărţilor, al ziarelor şi al revistelor scrise. Este vorba de un ecran color de tip e-paper (hârtie electronică) de 9.7 inch şi alt e-paper alb negru de 19 inch. Acesta din urmă este flexibil şi ar putea arăta exact ca cel din imaginea alăturată.



Dacă (sau mai bine spus când) inginerii vor găsi soluţii pentru implementarea într-un astfel de dispozitiv flexibil cu ecran e-paper a diverse tehnologii precum o baterie eficientă sau un modul 3G respectiv Wi-Fi, am putea asista la un ziar electronic, conectat la Internet. Am putea primi în timp real cele mai noi ştiri şi articole publicate, atunci când citim ziarul electronic la metrou.

Revenind la e-paper-ul flexibil al celor de la LG, singurele specificaţii cunoscute la această oră sunt greutatea de 130 de grame şi grosimea care măsoară 0.3 mm. Rămâne de văzut cum şi cât de repede vor evolua lucrurile în acest domeniu deosebit de interesant pentru cei care nu sunt străini de cărţi şi ziare.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://r8x-vibe.forumz.ro
Aℓℓε
MEMBRU
MEMBRU
avatar

Mesaje : 140
Data de inscriere : 03/11/2010
Varsta : 18
Localizare : bolintin deal

MesajSubiect: Re: Aşa vor arăta ziarele în viitor   Mier Dec 01, 2010 5:25 am

misto.....hârtie electronică
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
 
Aşa vor arăta ziarele în viitor
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
R8X-VIBE :: Diverse :: Curiozitati!-
Mergi direct la: